Mașină urmărită de polițiștii botoșăneni după ce nu a oprit la semnal. Șoferul, imobilizat la scurt timp după abandonarea autoturismului

Urmărire ca în filme pe un drum din județul Botoșani, după ce șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor. S-a întâmplat pe 5 iunie, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 7 Darabani aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean DJ 298, Darabani-Mileanca, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător auto și-a continuat deplasarea, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Potrivit sursei citate, s-a procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, reușindu-se interceptarea sa pe raza localității Mileanca, unde a abandonat autoturismul și a încercat să se sustragă controlului, fiind imobilizat în scurt timp.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 47 de ani din comuna Mileanca. Deși emana halenă alcoolică, acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează sursa citată

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *