Halal fiu! Un botoșănean și-a bătut mama până i-a fracturat mâna. Cum a fost pedepsit

Un botoșănean în vârstă de 42 de ani, din comuna Vorniceni, a fost trimis după gratii după ce și-a bătut mama până i-a fracturat mâna.  Curtea de Apel Suceava a respins, luni, apelul lui Toader Irinel Ungureanu, recidivist, care a fost condamnat de Judecătoria Săveni la doi ani și șase luni de închisoare.

Bărbatull a agresat-o pe cea care i-a dat viață, în septembrie 2020. Femeia pregătea masa, când bărbatul, pus pe scandal, a luat un băț și a lovit-o până i-a fracturat o mână. Speriată, femeia a fugit din calea lui peste noapte, iar a doua zi  a ajuns la spital, unde s-a constatat că avea o fractură la un braț.

I s-a interzis să se apropie de mama sa, dar cu toate acestea, el nu a respectat măsura, așa că a fost încarcerat.

Iată decizia instanței:

respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ungureanu Toader Irinel împotriva sentinţei penale nr. 63 din data de 14.04.2021 a Judecătoriei Săveni. Conform art. 422 Cod procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal, deduce, în continuare, din pedeapsa principală aplicată inculpatului Ungureanu Toader Irinel, durata arestului preventiv a acestuia de la 14.04.2021 la zi.”

FOTO & VIDEO Șofer blocat în trafic de alți conducători auto din Botoșani de beat ce era. Avea o alcoolemie uriașă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *