Incendiu cu explozie în gospodăria unei femei din Botoșani. Proprietara a suferit arsuri

explozie, butelie, saveni, stiri, botosani
foto: arhiva

O femeie în vârstă de 70 ani, din localitatea Lișmanița, a suferit arsuri de gradul I la mâna dreaptă după ce în bucătăria de vară s-a produs o explozie din cauza unei acumulări de gaz, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Potrivit sursei citate, deflagrația, care a fost urmată de incendiu, a avut loc sâmbătă dimineață, Femeia a reușit să scoată butelia în flăcări din clădire cu ajutorul unei sape. Între timp, o vecină a chemat pompierii în sprijin.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, salvatorii militari de la Punctul de Lucru Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță. La sosirea forțelor de intervenție, femeia era afară. La fel și butelia, care ardea cu flacără. În interiorul bucătăriei de vară, o parte din bunuri erau cuprinse de flăcări. Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat să fie transportată la spital. Pompierii au stins incendiul în limitele găsite, fiind protejate de flăcări casa și celelalte anexe din gospodărie. Proprietara a povestit că în această dimineață a schimbat butelia și a uitat sa pună o garnitură. Gazul acumulat în încăpere s-a aprins în timp ce a început să folosească cuptorul de la aragaz.Exploziile din cauza acumulărilor de gaze, urmate sau nu de incendiu, sunt devastatoare”, a declarat Dorina Lupu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *