Acțiune de vaccinare anti COVID în Vama Stânca. Imunizarea se va face din mașină

Maraton de vaccinare drive-thru în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-Costești, realizat de Direcția de Sănătate Publică Botoșani, în colaborare cu Instituția Prefectului. Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că vor exista două fluxuri de vaccinare, unul pe direcția de intrare în România dinspre Republica Moldova și un altul pe ieșire.

Mâine (nr. sâmbătă) vom fi la Ștefănești pentru a vedea condițiile și unde am putrea să amplasăm corturile pentru a demara acțiunea de vaccinare în Vama stânca. Este un punct în care există circulație mare a cetățenilor moldoveni cu dublă cetăţenie, a precizat Dan Nechifor.

Persoanele se vor imuniza din mașină, doar cu buletinul.

La nivelul județului Botoșani avem mulți cetățeni moldoveni, cu domiciliu în diverse comune din județul Botoșani  și le dăm posibilitatea acestor cetățeni, care fie nu vin mai des în județ dar au domiciliu aici, să fie vaccinați în Vama Stânca, a precizat medicul Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani. La nivelul județului au fost administrate peste 50 mii de doze de vaccin anti COVID.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *