VIDEO AncaFarm a ”ridicat restricțiile” cu mii de zâmbete pentru copii

Luna Iunie2021 a început sub egida ”Hai afară, Hai la joacă !”, o invitație directă lansată de rețeaua de farmacii AncaFarm și adresată tuturor copiilor din Botoșani, transpusă într-un eveniment memorabil. Peste 800 de copii au ales să sărbătorească în aer liber ziua de 1 Iunie, în Parcul M.Eminescu din Municipiul Botoșani, cu muzică, cu multe jocuri și concursuri distractive desfășurate pe categorii de vârstă, cu 4 ore de fotografii gratuite în ”Cutiuța cu amintiri”, dar și într-o atmosferă de bună dispoziție cu copii și pentru copii, întreținută chiar de copiii echipei de organizare.

În cadrul evenimentului a avut loc și premierea câștigătorilor la Tombola organizată pe parcursul lunii Mai.2021 în cadrul rețelei de farmacii AncaFarm. Biciclete, trotinete, role, seturi de badminton, mingi, … și nu numai, au fost acordate pentru a susține activitățile în aer liber desfășurate de copii. Chiar dacă vremea nu a fost cea mai prietenoasă în ultimele zile, se anunță un prim weekend însorit, propice pentru a vedea toate aceste premii ”în acțiune”.

20 de persoane, din colectivul AncaFarm, au întâmpinat, îndrumat, înregistrat și supravegheat copiii participanți la eveniment, asigurând desfășurarea în condiții optime a jocurilor și concursurilor. Pentru o siguranță sporită și pentru a evita orice potențial de contaminare, perimetrul evenimentului a fost igienizat și dezinfectat constant prin intermediul produselor HIGIAnca.

Indiferent de locurile în care copiii se află: acasă, la școală, la joacă, în vacanțe, în mijloace de transport sau în orice împrejurare cotidiană, inclusiv la astfel de evenimente în aer liber, HIGIAnca _ dezinfectează ! Dezinfectează MÂINI, dezinfectează SUPRAFEȚE, dezinfectează AER. Iar dezinfectanții au fost continuu la dispoziția participanților, care au avut posibilitatea de a se convinge încă o dată de calitatea HIGIAnca.

În plus, aproximativ 450 de premii au inclus produse realizate în laboratoarele AncaFarm: gel dezinfectant și șervețele dezinfectante HIGIAnca, tablete de vitamina C, tablete de imunitate cu vitamina C.

„Numărul total de premii a depășit numărul copiilor participanți, în speranța că s-a reușit ca fiecare dintre aceștia să primească măcar un premiu. Dacă nu premiul pentru căștigător, sau participant în cadrul jocurilor și concursurilor organizate, măcar dulciuri, atenție și zâmbete din partea organizatorilor. Impresionant a fost faptul că, pentru a ne fi alături și a sărbători împreună Ziua Copilului, la eveniment au fost prezenți și copii instituționalizați, copii care au venit special cu părinții de la peste 80km distanță, precum și copii din județe învecinate. Iar pentru zâmbetul acestora, a meritat orice efort de a le oferi acest eveniment!”, explică organizatorii, care au rămas cu fotografii, cu filmulețe, cu desene și cu amintiri de neuitat din partea copiilor participanți la eveniment, dar și cu speranța că au reușit să concentreze un număr infinit de zâmbete pe chipurile senine ale copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com