FOTO 16 polițiști rutieri din Botoșani, ridicați pentru audieri de DNA

Un număr de 16 polițiști rutieri au fost ridicați, miercuri, în urma perchezițiilor efectuate de procurorii DNA la locuințele acestora, dar și la sediul Serviciului Poliției Rutiere Botoșani.

Este vorba despre un ofițer și 15 agenți, care urmează să fie audiați în dosarul de corupție.  Din primele informații, polițiștii ar fi luat mită clasică ca să nu îi amendeze pe șoferi. Polițiști sunt bănuiți că, atunci când prindeau șoferi care nu respectau Codul Rutier, în loc să-i sancționeze, ar fi primit o șpagă cuprinsă între 50 de lei și 200 de euro, spun surse oficiale apropiate de anchetă.

„ Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în perioada iunie – noiembrie 2020. În cursul zilei de 02 iunie 2021, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 20 locații situate pe raza județului Botoșani, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, arată DNA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *