Proiect ”Hai la joacă!”, lansat la Botoșani. Copiii sunt invitați la joacă în vacanța de vară

Tinerii de la Centrul de voluntariat Botoșani, Orașul Meu Drag (B.O.M.D) au lansat, pe data de 1 iunie, proiectul Hai la joacă! Prin acest proiect tinerii voluntari își doresc ca pe timpul vacanței de vară, în lunile iulie și august, să le dea întâlnire copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani, afară, la joacă.

“Totul pornește de la perioada foarte  mare, petrecută în online de copii și lipsa de socializare care, clar, nu le-a făcut bine. Ne dorim ca măcar două ore pe zi să le dăm întâlnire în această vară în parc, să ne jucăm cu copiii care se vor înscrie”, a spus Ilinca Crăiniciuc, coordonator proiect.

Pe data de 1 iunie, voluntarii centrului B.O.M.D au ieșit în parc și s-au jucat cu copiii pe care i-au întâlnit. Țară, țară, vrem ostași, Înghețata, Împărate, împărate, badminton, Măgărușul, Prinsa au fost câteva dintre jocurile propuse copiilor cu care s-au distrat în această frumoasă zi.

“A fost o plăcere pentru mine să particip la această activitate alături de atâția copii, să mă încarc cu energia și veselia lor, mai ales că sunt mai nouă în cadrul centrului. Îmi doresc să ne bucurăm de o vară plină de jocuri alături de cât mai mulți copii, aici, în parc”, a spus Mariana Averiței, voluntar.

Activităție de joacă în aer liber se vor desfășura pe perioada vacanței de vară, de luni până vineri,  între orele 10.00-13.00.  Înscrierile pentru copiii care doresc să se distreze alături de voluntarii B.O.M.D se pot face atât pe Facebook –  centrul de voluntariat B.O.M.D, pe insta: voluntariat BOMD și pe email [email protected].

Centrul de voluntariat Botoșani, Orașul Meu Drag (B.O.M.D) s-a înființat în  cadrul Asociației Buzzmedia, în anul 2019, voluntarii derulând până acum mai multe proiecte și acțiuni sociale și umanitare. Amintim campania Strada nu e scrumieră desfășurată împreumă cu Facefood, Mișcarea înseamnă sănătate, o idee prin care voluntarii încearcă să-i încurajeze pe oameni să facă sport, activități caritabile pe cont propriu și împreună cu Asociația H.A.P.P.Y, proiectul Scara de vise în cadrul căruia tinerii au ajutat mai mulți copii să recupereze materia pierdută la discipline școlare importante din cauza orelor online, Târgul de carte altfel cu scop umanitar etc.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *