FOTO Tineri și talentați! Doi artiști din Botoșani s-au întors cu trofee de la competiții internaționale

Ultimele două săptămâni au fost pline de competiții pentru tinerii artiști botoșăneni Andrei Pițu și Andrei Tcaciuc. Cei doi au în comun pasiunea uriașă pentru chitara clasică, pasiune care le-a adus și foarte multe premii și trofee internaționale.

Doar în ultimele două săptămâni, Andrei Pițu a câștigat: Premiul 1 și Trofeul la Young Talents Competition (România), Premiul 1 la Vojvodina Guitar Festival (Novi Sad, Serbia), Premiul 1 și câștigătorul categoriei a III-a la Tremolo Guitar Festival (Skopje, Macedonia de Nord), Premiul 1 și câștigătorul categoriei C la Visegrad Guitar Competition (Bratislava, Slovacia), Premiul 1 și Marele Trofeu la Little Strings (Buzău, România), Premiul 2 la Montenegro International Guitar Competition (Tivat, Montenegro).

La rândul său, Andrei Tcaciuc s-a numărat printre laureații Visegrad Guitar Competition (Bratislava, Slovacia) și a obținut Premiul II la Montenegro International Guitar Competition (Tivat, Montenegro).

Cei doi au fost felicitați de președintele CJ Botoșani, Doina Federovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *