Spectacole gratuite oferite copiilor de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani, de 1 iunie

papusi gigant, teatrul vasilache, stiri, botosaniTeatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani a pregătit un program special micilor spectatori, astfel au fost programate două spectacole cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, ce vor fi susţinute în data de 1 iunie 2021, anunță printr-un comunicat instituția de cultură. Astfel, la ora 11:00, este programat spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, după Ion Creangă, în regia lui Valentin Dobrescu, iar la ora 18:00, spectacolul „Răţuşca cea urâtă”, de H. C. Andersen, regia de Valentin Dobrescu
Spectacolele reprezintă un cadou al Primăriei municipiului Botoșani, Consiliului Local Botoșani și al Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” micilor spectatori. Aşadar intrarea copiilor este gratuită, în limita locurilor disponibile în sala de spectacole şi aşa cum prevede regulamentul cu măsurile ce se impun a fi respectate în sala de spectacole în condiţiile pandemice actuale”, precizează Teatrul Vasilache.
Biletele, la preţul de 12 lei, pentru adulţii care însoţesc copii la spectacole, sunt puse în vânzare în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului.
Intrarea la spectacol se face cu o oră înaintea începerii acestuia. Numărul maxim de locuri în sala Teatrului „Vasilache” este de 84, dacă rata de incidență în municipiul Botoșani este sub 1,50 ‰ de locuitori. Nu se fac rezervări la spectacolele organizate la sediu, locurile se alocă în ordinea  sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală. Spectatorul prin achiziţionarea biletului de intrare la spectacol acceptă condiţiile de desfăşurare a acestuia, respectiv: măsurarea temperaturii, portul măştii, precum şi respectarea distanţării sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *