Actriță din Botoșani nominalizată la Gala Premiilor UNITER. „E prima nominalizare la Premiile UNITER din istoria Teatrului Mihai Eminescu Botoșani!”

O actriță de la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani a fost nominalizată la Gala Premiilor UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul Fundă din spectacolul „Portugalia” de Zoltán Egressy, în regia Vladimir Anton. Este vorba despre actrița Alexandra Vicol, care s-a arătat plăcut surprinsă de această nominalizare.

„E frumos să se întâmple lucruri bune când te aștepți cel mai puțin! Așa e și cu nominalizarea mea la Premiile UNITER ! Nu m-am așteptat, nu am visat, nu am sperat! Dar sunt recunoscătoare că s-a întâmplat! Și e cu atât mai emoționantă această nominalizare, deoarece e prima nominalizare la Premiile UNITER din istoria Teatrului Mihai Eminescu Botoșani, a spus tânăra actriță.

Pentru a XXIX-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Oana Cristea GrigorescuClaudiu Groza și Cristina Rusiecki.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *