FOTO! Autoutilitară înmatriculată în Portugalia, oprită pentru control de polițiștii de frontieră botoșăneni. Șoferul s-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, care a prezentat o asigurare auto falsificată, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani. 

Potrivit sursei citate, pe 19 mai, în jurul orei 03.45, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Mihăileni, o autoutilitară înmatriculată în Portugalia, condusă de cetăţeanul român P.F., în vârstă de 34 de ani.

Existând suspiciuni asupra documentelor prezentate, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că poliţa de asigurare auto, emisă de autorităţile din Portugalia, nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind falsificată. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals”, a precizat Răcnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *