Botoșănean arestat după ce a încercat să lovească un tânăr cu drujba în stare de funcționare

Un botoșănean a fost arestat după ce a agresat un tânăr. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 46 de ani din orașul Săveni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice, a declarat Delia nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean..

Potrivit sursei citate, la data de 19 mai a.c., împreună cu alte trei persoane din orașul Săveni, ar fi pătruns fără drept în locuința unui tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate, având asupra sa o drujbă în stare de funcționare cu care îl amenința.

Ulterior, conflictul a degenerat în drumul public din fața locuinței victimei, unde bărbatul de 46 de ani ar fi încercat să-l lovească cu drujba în stare de funcționare, insă nu a reușit să-i provoace victimei vreo leziune.

”Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Nenișcu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *