Doi jucători de la FC Botoșani, doriți de Gigi Becali la FCSB

FOTO: gsp.ro

Valeriu Iftime spune că Gigi Becali vrea să îl transfere la FCSB pe fundașul central Ulrich Meleke (21 de ani)FCSB a pierdut un nou titlu în fața celor de la CFR Cluj. Gigi Becali vrea să întrerupă supremația în sezonul următor, așa că a demarat campania de transferuri. Pe listă se numără și Ulrich Meleke, fundașul central ivorian de la FC Botoșani. Valeriu Iftime ține însă la preț.

„Am vorbit cu domnul Becali despre Meleke, da, e o sumă care nu poate fi spusă. Dar nu poate să-l ia decât în cazul unei oferte de nerefuzat. Am nevoie de jucător, el nu poate să plece acum, din primul an la noi.

Doar în cazul unei oferte de nerefuzat ar pleca, nu pot să-l dau, el este căpitanul echipei Coastei de Fildeș, ar însemna enorm să joace la Jocurile Olimpice”, a spus Valeriu Iftime, conform Digisport.

Ulrich Meleke este un internațional ivorian rapid, cu o tehnică bună pentru un fundaș central. A fost transferat de FC Botoșani de la Kokkolan, din Finlanda. Are 11 apariții în acest sezon de Liga 1, 3 în sezonul regulat și 8 în play-off. Meleke este sub contract cu FC Botoșani până în vara anului 2024.

Deși Iftime susține că Meleke ar putea fi căpitanul Coastei de Fildeș la Jocurile Olimpice, ultima convocare a fundașului apare pe site-urile de specialitate tocmai în 2017, pentru echipa U20, într-un 2-2 cu Țara Galilor.

Din informațiile Gazetei, Meleke nu este singurul fotbalist de la Botoșani pe care îl vrea Gigi Becali.

Cotat la 450.000 euro de Transfermarkt.com, Eduard Florescu este un mijlocaș cu profil ofensiv, utilizat cu precădere ca număr 10 în acest sezon, deși a jucat de multe ori și în poziția de inter. Florescu are 29 de meciuri pentru FC Botoșani în acest sezon de Liga 1, cu o medie de 61 de minute jucate / meci. A înscris de două ori și a oferit două pase decisive.

Sursa: gsp.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *