Ministrul Mediului, după ce un urs a fost văzut la Botoșani: Fără soluţii de la autorități, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor

Foto: Ionut Haidau

Dacă instituţiile statului nu reuşesc să gestioneze problema urşilor, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor la această situaţie, susține ministrul Mediului, Tanczos Barna. El spune că atacurile urșilor au devenit un fenomen generalizat, iar situația „trebuie abordată cu promptitudine, acolo unde este nevoie de intervenţie pentru a proteja vieţile sau bunurile oamenilor, şi prin alte soluţii de relocare, acolo unde se poate, pentru a asigura un habitat normal pentru acele exemplare”, scrie Hotnews.

El a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că braconajul şi soluţiile individuale vor fi generalizate dacă instituţiile statului nu reuşesc să gestioneze această problemă, dacă plăţile pentru pagube se fac cu o întârziere de doi-trei ani, iar procedura de constatare a pagubelor este prea complicată.

„(…)Dacă bugetul nu este asigurat, la fel cum nu a fost asigurat în ultimii doi ani, vor fi probleme. Sunt 15 milioane de lei plătite în 5 ani pe acest capitol din bugetul naţional, deci este o problemă despre care trebuie să vorbim, o problemă pe care trebuie să o gestionăm”, a afirmat Tanczos Barna, citat de Agerpres.

Ministrul Mediului susţine că este în curs de semnare un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru un program care include şi realizarea unui nou sanctuar pentru urşi. Valoarea contractului este de 10 milioane de euro, din care peste 2 milioane de euro pentru garduri electrice.

Sanctuarele sunt o soluţie bună pentru anumite exemplare, fără doar şi poate, gardurile electrice sunt o soluţie în anumite situaţii şi tocmai prin complementaritate multitudinea de soluţii vor duce la o gestionare corectă şi durabilă a acestui fenomen”, afirmă ministrul.

Tanczos Barna spune că numai în prima parte a zilei de vineri au avut loc patru atacuri ale urşilor, care au provocat pagube.

Şi astăzi am avut semnale din partea colegilor din instituţiile descentralizate, sunt încă patru cazuri de atac de urs şi de pagube generate de aceste atacuri, este un fenomen generalizat, de câteva zile nu trece o oră să nu primesc un semnal, ori din Suceava, ori din Mureş, ori din Harghita, ori din Botoşani, ori din Argeş. Aceasta este situaţia şi este cea pe care trebuie să o gestionăm şi care trebuie abordată cu promptitudine, acolo unde este nevoie de intervenţie pentru a proteja viaţa umană, pentru a proteja vieţile sau bunurile şi prin alte soluţii de relocare, acolo unde se poate, pentru a asigura un habitat normal pentru acele exemplare”, a adăugat Tanczos Barna.

VIDEO Urs filmat pe un câmp din Botoşani. Localnicii sunt uluiţi: “Urs la noi, de unde Dumnezeu?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *