Mihaela Huncă, coordonatoare a Departamentului Educație de la  PRO România: “Solicit de urgență Guvernului decontarea navetei elevilor!“

Odată cu revenirea fizică la şcoală a elevilor,  aceştia s-au lovit de o problemă care ar fi trebuit rezolvată de câteva luni de zile, dar pe care guvernanții au neglijat-o. Aşa se face că elevii care fac navetă zilnică, în special liceenii care merg la cursuri în altă localitate decât cea de domiciliu, au aflat că sunt puşi să scoată bani din buzunare pentru a plăti transportul tur-retur operat de firmele licenţiate pentru transport, deşi există o lege care-i scuteşte de acest lucru.

“Gratuitatea transportului pentru elevi este deocamdată doar pe hârtie. Oficialii din Guvern se bat cu pumnul în piept și spun că toţi elevii beneficiază de gratuitatea integrală a transportului, însă cei care fac naveta sunt, deocamdată, puşi în dificultate.  Neacordarea acestui  mic sprijin promis de statul român  elevilor navetiști poate duce la perpetuarea unui fenomen foarte grav, și anume abandonul școlar. Creșterea ratei acestuia poate fi corelată și cu neacordarea gratuității, deoarece există elevi al căror buget familial nu poate acoperi aceste costuri. Gândiți-vă că județul Botoșani este unul dintre cele mai sărace din țară și că aproximativ 7300 de elevi sunt navetiști! M-am confruntat și eu la ore cu elevi care pur și simplu nu au bani de transport pentru a veni la școală. Pentru majoritatea elevilor decontarea navetei face așadar, diferența între a putea merge sau nu la școală. Solicit de urgență deblocarea situației și decontarea navetei tuturor elevilor și așa greu încercați până acum de învățământul online”, a declarat Mihaela Huncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *