Botoșaniul, printre județele codașe la vaccinare

Botoșaniul se numără printre județele cu cele mai puține vaccinări, potrivit unor date transmise de coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță. În aceeași categorie se mai află Suceava, Bacău, Neamț, Giurgiu.

„Sunt judeţe în care, probabil, numărul persoanelor care au trecut prin boală este mare. Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii amână”, explică Valeriu Gheorghiţă.

Autoritățile botoșănene continuă însă campania de informare cu privire la imunizarea populației. Prefectul județului, Dan Nechifor, a anunțat marți, că o acțiune, similară cu cea de la Cornișa, va avea loc la Săveni, în fața Primăriei și la Dorohoi, pe Pietonalul din municipiul Dorohoi. Cetățenii se vor putea vaccina anti COVID doar pe baza buletinului, fără programare

Suntem convinși că vom avea persoane care se vor vaccina în mod sigur”, a spus Nechifor.

Potrivit datelor prezentate de Direcția de Sănătate Publică Botoșani, până la această dată s-au vaccinat 41.119 botoșăneni,  din care 30.683 persoane cu a doua doză. Un număr de 903 persoane s-au vaccinat fără programare în maratonul de la Cornișa.

Consider că a fost de bun augur începul acestui maraton și că am venit în sprijinul persoanelor care nu au reușit să se programeze în platformă”, a declarat medicul Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani.

De asemenea, în weekend are loc și o acţiune de tip Drive Thru la Cornişa, tot fără programare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *