Inspectorul general al IȘJ Botoșani cere profesorilor să fie mai îngăduitori cu elevii și să nu le dea evaluări în zilele de luni și vineri

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Daniel Botezatu, a cerut profesorilor, prin directorii de școli, să fie mai toleranți cu elevii în prima săptămână de școală cu prezență fizică, pentru ca aceștia să se reobișnuiască cu sistemul.

Reprezentanții IȘJ au organizat, luni, o videoconferință cu directorii de școli din județul Botoșani, în cadrul căreia au puctat mai multe aspecte.

Ținând cont că au reînceput cursurile în format fizic, am rugat directorii să fie atenți la câteva aspecte. În primul rând să considere această săptămână ca o săptămână de reacomodare a copiilor cu școala în format fizic. Mulți copii, inclusiv băiatul meu se temea dacă vor fi verificați la caiete, că nu au înțeles anumite chestiuni când au fost predate în format online, iar acum dacă li se descoperă greșeli li se vor pune note mici. Am sfătuit ca directorii să aibă discuții cu cadrele didactice și să manifeste o îngăduință în această săptămâna și eventual și în prima parte a săptămânii următoare, pentru a-i lăsa pe copii, mai ales cei din primar și gimnazial, să se acomodeze cu școala în format fizic”, a spus Botezatul.

Șeful IȘJ a mai cerut totodată profesorilor botoșăneni să nu-i aglomereze pe elevi cu lucrări de control, iar aceste evaluări să nu fie date în zilele de luni și vineri.

Este destul de greu să evaluezi un elev sau o clasă online și să pui note care să fie câtuși de cât obiective, pentru că nu pot să fiu dincolo de ecran să văd dacă acest copil, care mai spune că nu are semnal la internet și nu îl văd pe ecran, mă copie sau nu atunci când îi dau lucrare. Atunci, mulți profesori au evitat asemenea lucrări și există tendința de a recupera până la sfârștul semestrului și să pună cele două note. Am sugerat directorilor să discute cu șefii comisiilor metodice, profesori de matematică, română, fizică, istorie, chimie, astfel încât la o clasă să nu se dea mai mult de două lucrări într-o singură zi și să se evite să se dea lucrări în zilele de luni și vineri. Știm prea bine că ziua de luni este considerată sociologic ca fiind cea mai dificilă zi a săptămânii, la fel vineri se adună oboseala de pe parcursul săptămânii și o evaluare nu știu dacă ar fi în favoarea elevului și ar arăta adevăratul său potențial”,a mai spus Botezatu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com