FOTO Incendiu puternic la Botoșani. O vilă a ars, în timp ce proprietarii se aflau în casă

O casă cu etaj din orașul Darabani a fost cuprinsă, duminică dimineață, de flăcări. Este vorba de o vilă de pe strada Armeană. Potrivit pompierilor, familia își încălzea locuința cu o centrală termică, însă coșul de evacuare a fumului nu era izolat corespunzător. Căldura radiată a aprins materialele combustibile din apropiere, iar flăcările s-au extins la lemnul din construcția acoperișului.

Puțin după ora 03.00, proprietarii, care dormeau la parter, au realizat că locuința le este afectată de un incendiu și au solicitat sprijinul salvatorilor. La fața locului au ajuns pompierii militari și voluntari din Darabani, cu două autospeciale cu apă și spumă, precum și colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau astereala și elementele de susținere a acoperișului, existând pericolul de propagare a flăcărilor la camerele de la mansardă.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 17 pompieri militari și voluntari, mai bine de cinci ore. Au ars elementele combustibile din construcția acoperișului. S-au salvat și protejat de foc bunurile din locuință. Locatarii casei nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *