Vești bune pentru polițiști! Curtea Constituţională a admis o excepţie prin care noii agenți de poliție vor fi încadrați în câmpul muncii în funcție de vechime. Practic, anii de școală vor fi considerați ani-vechime, potrivit Realitatea Plus. Agenții de poliție vor ieși practic de pe băncile școlii cu vechime. Anii de studiu vor fi transformați în ani în câmpul muncii.
Această decizie nu ar putea însă influența pensionarea mai rapidă. Anii de școală vor fi calculați doar după ce polițiștii vor împlini vârsta legală de pensionare și condițiile de vechime.
”Dacă, astăzi, eu îndeplinesc toate condițiile de pensionare, adică am tot ceea ce înseamnă vechime și vârstă, atunci la tot ce înseamnă vechimea pe care am acumulat-o până astăzi, mi se adaugă și acea perioadă pe care am petrecut-o în școală”, a explicat Florin Vîlnei, președintele Federației Naționale a Polițiștilor, SedLex.
De la începutul anului, mii de politiști și-au depus actele de pensionare pentru că mulți dintre ei se tem că legea pensiilor militare ar putea fi schimbată de Guvern. Specialiștii avertizează că sistemul rămâne fără oameni experimentați și că în locul lor vor ajunge să lucreze polițiști școliți precar, iar asta va însemna tot mai multe misiuni ratate.
Sursa Realitatea.net