Codul Rutier, modificat din nou! Ce se va întâmpla cu radarele

În anul 2018, o lege adoptată de Parlament impunea poliției rutiere să semnalizeze prin panouri instalarea radarelor cu cel puțin 500 de metri față de aparatul de măsurare a vitezei. După ce legea a fost respinsă de două ori de către CCR, printr-un nou proiect se renunță la această prevedere. Din legea inițială se menține însă obligativitatea ca mașinile poliției rutiere să aibă însemnele specifice, fiind interzisă instalarea radarelor pe mașini „civile”.

Prevederile legii din 2018 nu au fost aplicate nici măcar o singură zi, iar proiectul prin care poliția va trebui să renunțe la mașinile fără însemne abia a fost depus la Senat, astfel că este probabil ca aceste vehicule să fie utilizate cel puțin până la finele acestui an.

Presemnalizarea radarelor, bucuria vitezomanilor

În urmă cu trei ani, șoferii din România puteau spera că vor scăpa aproape complet de riscul de a fi amendați pentru depășirea vitezei admise după ce Parlamentul a adoptat un proiect de lege inițiat de către deputatul PNL Florin Roman care făcea practic imposibilă misiunea poliției rutierei de a-i sancționa pe vitezomani.

În cazul utilizării dispozitivelor radar instalate pe autovehicule staţionare sau pe suporţii amenajărilor rutiere ori a utilizării dispozitivelor radar tip pistol, este obligatorie presemnalizarea prezenţei acestora în zona drumului public prin panouri de atenţionare, postate mai înainte pe sensul de mers, cu minimum 500 m în localitate şi cu minimum 2000 m în afara localităţii, dar nu mai mult de 1000 m în localitate şi 4000 m în afara localităţii faţă de radar”, era una dintre prevederile legii lui Roman.

În plus, utilizarea dispozitivelor mobile de tip pistol nu se putea face la o distanță mai mare de 10 metri de vehiculul din dotarea poliției rutierei. Oamenilor legii le mai rămânea posibilitatea să utilizeze radarele de pe mașinile aflate în mișcare însă și aici eficacitatea era limitată de o altă prevedere a legii.

Sursa: fanatik.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *