FC Botoșani – Sepsi 2-1. FC-ul continuă lupta pentru un loc de cupele europene

FC Botoșani a învins Sepsi cu 2-1 în etapa a cincea din play-off. Ongenda a deschis scorul pentru moldoveni în minutul 15, iar nu peste mult timp Florescu și Papa au ratat ocazii mari pentru echipa lui Croitoru. Sepsi a ratat cea mai mare șansă a primei părți în minutul 30, prin Safranko, iar apoi șutul lui Kovacs nu i-a pus probleme lui Pap.

Marcatorul primului gol, Ongenda, a vrut să facă dubla cu o scăriță, dar a ratat, iar șutul lui Camara a fost slab și a fost apărat de portarul lui Sepsi. Botoșănenii au marcat al doilea gol în minutul 49, după acțiunea personală a lui Fili, iar apoi Ongenda a mai irosit o șansă.

În minutul 54, Patache a făcut două gafe enorme în aceeași fază. Mai întâi a pasat la adversar, iar apoi a marcat un autogol. Covăsnenii au forțat egalarea, dar Achahbar și Petrila au irosit șanse bune în aceeași fază.

Ongenda și-a mai încercat o dată norocul, iar apoi portarul Botoșaniului a reținut exact din piciorul lui Safranko. Ultima șansă a meciului le-a aparținut celor de la Sepsi, iar meciul s-a terminat cu victoria moldovenilor, a doua din acest din play-off.

Sursa: digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *