Traficanți de droguri reținuți de DIICOT. Au fost prinși când vindeau un kilogram de muguri de cannabis

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus, miercuri, reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc.

În cauză s-a reținut faptul că inculpații comercializau droguri de risc către diverși consumatori de pe raza județului Mureș.
La data de 28.04.2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureș împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Târgu Mureș au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpaților, în timp ce comercializau cantitatea de 1 kilogram de muguri de cannabis.
Totodată, asupra inculpaților a mai fost găsite alte 200 de grame de cannabis.

În cursul zilei de astăzi, inculpații vor fi prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *