FOTO Ceremonie militară și religioasă la Botoșani, de Ziua Veteranilor de Război

Ziua Veteranilor de Război a fost sărbătorită, joi, la Botoșani, prin ceremoniale militare şi religioase. Titlul de “Veteran de Război” a fost instituit de Regele Carol I Ia 29 aprilie 1902, în baza prevederilor Convenţiei de la Geneva din 1870. Era onorat, astfel, eroismul combatanţilor din redutele Războiului de Independenţă. Din 2007, ziua a devenit a tuturor veteranilor de război.

În țară în această zi sunt programate ceremonii în toate judeţele ţării, cea de la Botoşani desfăşurându-se în cadrul UM 01251, cu participarea prefectului Dan Nechifor şi a altor reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Primăriei şi Consiliului Judeţean.

„Dragi veterani de război, cunoaştem patriotismul de care aţi dat dovadă pe câmpurile de luptă, sacrificându-vă tinereţea şi sănătatea pentru apărarea Sfintei noatre patrii – România. V-aţi respectat întocmai jurământul militar depus în faţa drapelului de luptă şi a comandanţilor, contribuind din plin la victoriile armatei noastre pe câmpurile de bătaie. Pentru faptele mai sus amintite şi altele, Comitetul filialei Asociației Naționale a Veteranilor de Război județul Botoșani cu ocazia Zilei veteranilor de război – 29 aprilie, vă doreşte ca bunul Dumnezeu să vă dea multă sănătate, numai bucurii şi mulţumire sufletească, împreună cu toţi cei dragi ai dumneavoastră. Sperăm ca şi de acum înainte să vă putem sărbători încă mulți ani. Pentru cei care nu mai sunt printre noi –Dumnezeu să-i odihnească în pace.”, a precizat colonelul în rezervă Gheorghe Jalbă, preşedintele filialei botoşănene a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *