Atenţie, a apărut o nouă escrocherie! O firmă de curierat, dar şi Poşta Română, în prim-plan

Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) anunţă că a detectat o nouă tentativă de fraudă de tip phishing în mediul online, iar în prim-plan apare identitatea vizuală a companiei de curierat Fan Courier.

Firma de curierat, dar şi Poşta Română sunt în prim-plan. „Prietenii de la ProDefence ne-au raportat recent un #phishing care utiliza identitatea vizuală FAN Courier”, a transmis CERT-RO pe Facebook.

Mesajul îi vizează pe cei care folosesc platformele online pentru vânzarea de bunuri. Ei fac parte din grupul-ţintă al campaniilor de phishing şi fraudă.

Atenţie, ţeapă la nivel naţional

„Ultima clonă a paginii de curierat pare a fi făcută pentru păcălirea vânzătorilor online, folosind fraze de #manipulare, încât victima să facă plata către infractori, dar să le trimită şi datele cardului bancar.

Echipa CERT-RO a reuşit închiderea acestor pagini, dar nu permanent, deoarece resursele financiare le permit infractorilor să întindă multe alte capcane asemănătoare, menţionează sursa citată.

La începutul acestei săptămâni o altă tentativă de tip phishing ce folosea identitatea vizuală a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) a fost descoperită de specialiştii în securitate cibernetică”, arată sursa citată.

Atacatori extrem de atenţi la detalii

„Tentativă de fraudă care foloseşte identitatea vizuală de la Compania Naţională Poşta Română. Prietenii de la ProDefence au documentat acest atac de tip #phishing şi au ajuns la concluzia că este una dintre cele mai bune tentative de până acum, atacatorii fiind extrem de atenţi la detalii. Cu toate acestea, domeniul din link (rmkbyhsam[.]com) ar trebui să fie un element destul de concludent în a sesiza faptul că asistăm la o încercare de păcălire a utilizatorului”, au mai subliniat specialiştii CERT-RO.

În cazul celor care au fost victimele hackerilor, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice, există numărul unic 1911, la care pot fi raportate incidentele de securitate cibernetică. Sursa citată aminteşte că acest număr poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie şi este disponibil nonstop.

Sursa:evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *