Au fost stabilite salariile de bază în Primăria Botoșani și instituțiile din subordine. Vezi care sunt acestea!

Salariile angajaților din Primăria Botoșani și instituțiilor din subordine se mențin la nivelul celor de anul trecut, potrivit unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local, care a fost suspus spre aprobare în ședința din 28 aprilie. Astfel, prin proiectul de hotărâre s-a propus menținerea în plată a acestor salarii, ”singurele modificări fiind cele referitoare la respectarea salariului minim pe economie, care în anul 2021 este de 2.300 lei.

Secretarul general al municipiului va avea un salariu de bază de 11.970 lei pentru gradul I și 12.540 lei pentru gradul II, același salariu de bază având și arhitectul șef. Un director executiv are un salariu de bază de peste 11.200 lei, un director executiv adjunct peste 10.000 lei iar un șef de serviciu peste 9.000 lei. Salariul de bază pentru un auditor pornește de la 4.300 lei și poate ajunge la 7.600 lei iar salariul unui consilier, inspector, consilier juridic pornește de la 2.700, în cazul unui debutant și ajunge la peste 6000 lei la grad superior,

La Poliția Locală Botoșani, directorul are un salariul de bază de 11.200 lei, în timp ce salariul de bază al unui polițist local pornește de la 2.500 lei și poate ajunge la peste 7000 lei.

Vezi aici salariile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *