Amenzi de peste 30.000 de lei date de polițiștii botoșăneni în urma controalelor anti COVID

În perioada 23-25 aprilie, polițiștii botoșăneni au desfășurat noi activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de de alertă, anunță printr-un comunicat Inspecoratul de Poliție Județean.

În cadrul acțiunilor a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid 19. Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate 26 de acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 150 de locații de interes.

În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale,  valoarea totală a acestora fiind de 30.000 de lei. De asemenea, au fost verificate zilnic, în medie, 1.300 de persoane aflate în carantină sau izolare la domiciliu, fără a fi constatate nereguli, se mai arată în documentul IPJ.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *