Tânăra din Botoșani, care a accidentat mortal un copil, cercetată pentru ucidere din culpă. Adina l-a lovit când traversa strada

Tânăra de 22 d ani, din localitatea Dersca, care a produs un accident mortal, marți seară, la Siret, în județul Suceava, este cercetată pentru ucidere din culpă. Adina Z. conducea autoturismul VW Passat pe DN 2 E 85, str. Alexandru cel Bun, din direcția Suceava către vama Siret.

În momentul în care a ajuns în dreptul farmaciei Donna, l-a lovit cu mașina pe Denis H., un copil de 12 ani, din municipiul Suceava, care traversa strada. În urma impactului, băiatul a suferit leziuni si a rămas inconștient fiind preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Orășenesc Siret pentru investigații medicale amănunțite. Din păcate, la spital, acesta a decedat.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.

Un bărbat din Botoșani a fost găsit mort la o fermă. Povestea de viață tragică a acestuia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *