Tupeu! Tânără de 22 ani, prinsă la volan fără permis pe un drum din Botoșani

Tupeu din partea unei tinere, care s-a urcat la volan deși nu avea permis. Duminică, polițiștii din cadrul Poliției orașului Darabani au oprit pentru control pe Drumul Comunal DC 84, pe raza comunei Concești, un autoturism condus de o tânără de 22 de ani din comuna Hudești.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Potrivit sursei citate, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *