„Domnul Valeriu, țin mult la dumneavoastră!” Iftime a dezvăluit ce l-a rugat Moruțan, la trei ani după transferul la FCSB

Foto: Digisport

Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a dezvăluit ce l-a rugat Olimpiu Moruțan (21 de ani), mijlocașul FCSB-uluiși unul dintre fotbaliștii săi preferați, în urma unei întâlniri întâmplătoare în București.

Între timp, declarațiile lui Iftime la adresa lui Moruțan au fost din ce în ce mai blânde și oficialul de la Botoșani chiar i-a luat apărarea după ce Gigi Becali l-a atacat public, iar în urma întâlnirii din capitală, Valeriu Iftime i-a promis fostului său fotbalist că nu o să-l mai critice decât atunci când va merita acest lucru.

M-am întâlnit întâmplător cu Moruțan, l-am văzut pe copil în București. Mi-a zis ‘domnul Valeriu, nu mă mai criticați, că nu-mi face bine deloc, țin mult la dumneavoastră’. I-am zis că n-o să-l mai critic decât când va greși. Mai bine nu spuneți echipele care se vehiculează că-l vor. Moruțan, într-o echipă solidă, dacă face un an bun de cupe europene, poate ajunge„, a declarat Valeriu Iftime la emisiunea Liga Digi Sport.

După ce a apărut varianta unei mutări în Germania pentru mijlocașul ofensiv, care ar fi dorit în Bundesliga de Hoffenheim și Bayer Leverkusen, se pare că Olimpiu Moruțan se află și în atenția lui Inter Milano, gigantul din Serie A, lider în acest moment al campionatului din Italia.

Olimpiu Moruțan a fost transferat de FCSB în iulie 2018, de la FC Botoșani, pentru 700.000 de euro. Jucătorul născut la Cluj-Napoca a strâns 91 de meciuri, 11 goluri și 27 de pase decisive în tricoul bucureștenilor.

  • 2 milioane de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, potrivit Transfermarkt
  • 27 de meciuri, 6 goluri și 12 assist-uri a adunat Moruțan în acest sezon

Sursa: digisport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *