Mai mulți porci mistreți găsiți morți în pădurile Botoșaniului. Analizele au arătat că aveau pestă porcină africană

Comitetul Județean pentru Combaterea Bolilor s-a reunit, marți, după ce mai mulți porci mistreți au fost găsiți morți, în weekend, în pădurile Botoșaniului. Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Mihai Țurcanu susține că inițial au fost descoperite, vineri, două scroape și șapte purcei morți. Au fost ridicate cadavrele, iar analizele de laborator au arătat că animalele aveau pestă porcină africană. Porcii au fost îngropați.

Sâmbătă, colegii de la AJVPS s-au deplasat în teritoriu și au recurs la vânarea la pândă a mistreților pentru că așa spune planul de măsuri. Au împușcat doi porci și au mai identificat alți doi porci morți. În aceeași zi a mai murit un porc în imediata apropiere a acelei locații și, spre satisfacția noastră, nu s-a confirmat acela. A murit datorită stării de întreținere”, a precizat Țurcanu.

S-a constatat, de asemenea, că porcii împușcați nu erau pozitivi, dar ceilalți doi morți aveau pestă porcină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *