Centru de Primiri Urgențe blocat după ce calculatoarele s-au virusat de pe site-uri pentru adulţi

Centrul de Primiri Urgențe (CPU) de la spitalul din Târgu Neamț nu a mai putut funcționa după ce calculatoarele s-au virusat din cauza site-urilor porno pe care le-au accesat angajații unității. Incidentul a avut loc în noaptea de 1 spre 2 aprilie, când unul dintre membrii Consiliului de Administrație al spitalului a mers la spital cu soțul, care suferise o intoxicație.

Acolo a aflat că activitatea CPU este practic blocată, în condițiile în care afară erau deja două ambulanțe cu pacienți Covid care așteptau, pentru că nu mai funcționau calculatoarele, scrie Mesagerul de Neamț.

Am ajuns la triaj și era destulă forfotă acolo, asistentele fiind prinse cu munca, dar am observat că ele își alocă mult timp pentru completat hârtii, ceea ce nu e normal. Se pierdea mult timp care ar trebui folosit în interesul pacientului. La un moment dat s-a blocat tot triajul. Și nu știam ce se întâmplă. Așa că m-am interesat, fiind și membru în Consiliul de Administrație al spitalului, care e cauza blocajului activității în CPU. După ce l-am sunat pe domnul inginer Cebere, care se ocupă de sistemul IT din spital, am aflat că s-a blocat calculatorul. Fără calculator la CPU nu poți face nimic, pentru că sunt proceduri de introducere a fiecărui pacient de către registrator în baza de date. Dar totul se blocase. Am întrebat de unde provine problema și, spre surprinderea mea, am aflat că în noaptea precedentă, s-a descoperit de către inginerul IT că respectivul calculator de la triaj se blocase din cauza unor viruși. Viruși care au apărut ca urmare a faptului că în noaptea precedentă s-a intrat pe site-uri cu filme și lucruri pe care nu le pot spune aici. Ceea ce este anormal și mi se pare de neacceptat. Nu vă mai spun că afară erau și două ambulanțe cu pacienți în ele, cu suspecți Covid”, a povestit Maria Vrânceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *