Doliu în învățământ! Încă un profesor de elită din Botoșani s-a stins din viață

Învățământul botoșănean este din nou în doliu. Un profesor de elită de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din municipiul Botoșani a trecut în neființă. Este vorba despre Virgil Hariuc, de 70 de ani, profesor pensionar de limba și literatura engleză, care a murit joi.

Cu o carieră uimitoare, acesta a predat inclusiv la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, dar a fost și inspector școlar. A fost membru de onoare al Consiliului Britanic din Iași și a pregătit zeci de elevi pentru olimpiadele de limba engleză.

Un om modest, dar carismatic, care a lăsat o amintire frumoasă în mintea tuturor celor care l-au cunoscut.

„Este nespus de greu să folosim verbe la timpul trecut atunci când vorbim despre Omul și Profesorul Virgil Hariuc,pentru că, la trecerea din aceasta lume,un dascăl  lasă în urmă amintirile vieții și a faptelor sale în mintea și sufletul celor care l-au cunoscut.Iar,dumnealui s-a bucurat de toată admirația , prețuirea și recunoștința elevilor, cadrelor didactice, părinților,a conducerii școlii,de aceea va rămâne  o prezență vie în gândurile noastre. A fost timp de 15 ani profesor la Grup Școlar Electrocontact (actual Colegiul Tehnic Asachi),inspector școlar-timp de 2 ani, apoi, până în 2019 profesor la Colegiul Național Mihai Eminescu, Botoșani,de unde s-a și retras la pensie.Rămâne amintirea de neșters a unui om deopotrivă de blând,cumpătat și înțelept,delicat și devotat, a unui om cu un farmec aparte și cu un deosebit simț al umorului fin, afinități care izvorăsc din virtute,pasiune față de școală, cum rar ne e dat să mai întâlnim în zilele noastre!

Provenea de pe meleagurile Rădăuțiului-județul vecin, Suceava,- și mereu,cu jovialitatea caracteristică,povestea frumos despre locurile, oamenii, prietenii din zona Bucovinei.Insufla energie pozitivă oriunde se afla,iar seriozitatea pedagogică,noblețea impunătoare,aproape britanică ,lectiile impecabile de limba engleză au inspirat generații de elevi,dar și profesori debutanți ,cărora le-a fost un adevarat mentor,la susținerea gradelor didactice. A pregătit zeci de elevi ai colegiului Eminescu pentru olimpiadele școlare de limba engleză –județene și naționale-;era membru de onoare al Consiliului Britanic,din Iași, pentru contribuția adusă instituției,promovând în rândul elevilor importanța examenelor cu recunoaștere internațională.

Ani de zile a făcut parte din comisii de organizare și desfășurare a olimpiadelor școlare județene ,precum și a concursului de verificare a abilităților lingvistice pentru admiterea la profilul bilingv. Spirit practic,catalizator de destine ,erudit ,promotor al decenței și bunului simț,Hariuc Virgil a însemnat mai mult decât un simplu profesor la catedră: a fost Colegul,Prietenul,Omul care găsea întodeauna sfaturi utile pentru toți cei din jur,în momente dificile ale vieții.

Într-un singur an școlar, Colegiul Eminescu a devenit mai trist și mai sărac,a pierdut 3 dascăli valoroși:Liliana Chira, Tabita Nevinglovschi, Virgil Hariuc. Rămas Bun, domnule profesor,Hariuc Virgil,și Respect! Dumnezeu să vă aibă în împărăția lui”, spune Cristina Chiriac, directorul Colegiului Național “Mihai Eminescu”, Botoșani.

One thought on “Doliu în învățământ! Încă un profesor de elită din Botoșani s-a stins din viață

  1. Într-adevăr, domnul Hariuc a fost un om deosebit, cu un umor subtil, cu o carisma extraordinară, cu un simț de observație aparte, având capacitatea să stârnească elevilor curiozitatea pentru cultură, pentru sport, pentru artă, pentru tot ce se întâmplă în lume.
    Nu reușesc să scriu câteva cuvinte care să îi facă dreptate.
    Îmi aduc aminte o poveste pe care mi-a spus-o (parafrazez): „Am ajuns și eu inspector, m-am dus undeva la țară, mă gândeam că le arăt cum se face carte. Am trecut prin niște noroaie să ajung la școală. Era foarte frig. Am intrat în clasă, profesoara se chinuia împreună cu elevii să aprindă focul în sobă, era fum și frig. Mi-a fost rușine că venisem în inspecție. Și nici nu mi-a mai trebuit altă dată post de inspector.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *