Zeci de cadre didactice și peste 130 de elevi din Botoșani, depistați cu coronavirus în semestrul al doilea. Cei mai mulți au învățat online

Zeci de elevi și profesori din Botoșani au fost depistati cu coronavirus, de la începutul semestrului al doilea. Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, în perioada 28 februarie- 28 martie, nu mai puțin de 89 de profesori botoșăneni au fost confirmați pozitiv COVID. De asemenea, 24 de cadre auxiliare din învățământul botoșănean au avut COVID în perioada amintită. În ceea ce privește cazurile de coronavirus la elevi, 131 au fost confirmați pozitiv, cei mai mulți dintre cei care au contactat virusul, respectiv 78, desfășurând lecții online iar restul fiind prezenți fizic la școală.

Din anchete a reieșit că focarele și punctele de contaminare au fost familiile, în afara școlii. În niciun caz nu am avut punct de plecare unitățile de învățământ”, a declarat directorul DSP Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *