Lângă Botoșani! O femeie de 65 de ani, depistată cu cea mai periculoasă mutaţie de până acum a coronavirusului. Cu ce e diferită tulpina E484K

Foto: Aleph News

Cea mai periculoasă mutaţie de până acum a coronavirusului a ajuns şi în România. Pacientul zero este o femeie din Suceava care nu a fost plecată recent în străinătate. Medicii spun că “virusul mutant” se transmite deja în comunitate şi este mult mai rezistent în faţa anticorpilor dobândiţi prin boală sau prin vaccin. Femeia de 65 de ani a ajuns la Spitalul din Suceava cu simptome COVID. După ce au testat-o, medicii au diagnosticat-o cu o formă medie a bolii. În urma secvenţierilor au descoperit că pacienta este infectată cu noua variantă de coronavirus considerată şi cea mai periculoasă de până acum: tulpina britanică a virusului ce a suferit o mutaţie, scrie Observatornews.

Monica Terteliu, șef secție Infecțioase Spitalul Județean Suceava: ”Proba PCR a fost dată sub secvenţiere fără a avea un context epidemiologic sugestiv, ci tocmai pentru a se vedea ce circulă în comunitate şi aşa s-a ajuns la identificarea acestei tulpini”

Pacienta nu a călătorit în străinătate în ultima vreme şi nici nu a intrat în contact cu vreo persoană care să fi fost în Marea Britanie. Asta înseamnă, spun specialiştii, că vorbim deja de transmitere comunitară în România cu această mutaţie a tulpinii britanice.

Andrei Lobiuc, cercetător USV: ”Face practic să apară un nou loc de legare între virus şi corpul uman. Intesifică și întăreşte legătura între virus şi celulele organismului uman, scade eficienţa unor anticorpi de a desface această legătură de a lupta şi de a distruge virusul”.

Specialiștii spun că mutaţia este mai rezistentă în faţa răspunsului imunitar, implicit la vaccin.

Mihai Dimian, prorector USV: ”Există o îngrijorare pentru că odată ce această variantă ar reuşi să se răspândească pe o scară mai largă, deocadmată nu este cazul, dar dacă s-ar răspândi, atunci este posibil ca eficienţa vaccinului spre exemplu cum a fost în Israel la 95% după 6 milioane de vaccinări să ajungă la 90-85%

Valeriu Gheorghiţă, coordonator campanie de vaccinare: ”Studiile efectuate pe pseudovirus, adică un virus efectuat în laborator care conține exact acest ansamblu de mutații, arată o păstrare a capacității neutralizante a anticorpilor obtinuți după vaccinare, preluați de la persoane vaccinate cu Pfizer si Moderna. Însă într-adevar acest efect neutralizant este ușor diminuat faţă de tulpina sălbatică. În practică, aceste vaccinuri ne oferă o protecţie suficientă pentru formele simptomatice, pentru complicațiile bolii, pentru formele severe”.

Adrian Gagheş, microbiolog: ”Sigur putem conta pe eficienţa vaccinului pentru că vaccinul nu ţinteşte doar proteina discurilor virale, vaccinul ţinteşte şi alte componente, alte proteine virale. Prin acumularea unor asemenea mutaţii este posibil ca la un moment dat virusul să scape apărării imune de asta există o permanentă luptă pentru producerea de vaccin nou.”

Mutaţia E484K poate să apară la oricare dintre tulpinile descoperite până acum. A fost găsită mai întâi la tulpina sud-africană, iar apoi şi la tulpina britanică, de altfel tot mai răspândită la noi în ţară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com