Fermierii botoșăneni ies din nou în stradă. Marș cu utilaje agricole și tractoare pe străzile din municipiul Botoșani

Fermierii botoșăneni vor organiza, miercuri, 7 aprilie, un nou protest. Acțiunea va fi organizată de Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Botoșani și va avea loc între orele 14.00 – 16.00.
Manifestarea de protest este avizată și va consta într-un marș cu utilaje agricole, respectiv tractoare, în municipiul Botoșani, pe traseul sediul EON – strada Calea Națională, staționare pe strada Cuza Vodă, cu blocarea doar a unui sens de circulație,  urmat de o pichetare în Piața Revoluției, fără a se depăși numărul de 100 de participanți prevăzut de legislație în vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu COVID-19, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi.

Conform prevederilor Legii nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, este interzis ca persoane sau grupuri de persoane care nu au legătură cu adunările publice organizate să se infiltreze în rândul demonstranților, cu scopul de a tulbura normala desfășurare a acestora. De asemenea, este interzisă desfășurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în același loc sau pe aceleași trasee, indiferent de caracterul acestora. Având în vedere că circulația autovehiculelor pe traseul menționat va fi îngreunată de deplasarea și staționarea ulterioară a utilajelor agricole, recomandăm conducătorilor auto să evite, pe cât posibil, aceste zone”, se arată în informarea IJJ Botoșani.

Forțele de ordine vor acționa pentru desfășurarea în condiții de ordine și siguranță a manifestării de protest, prevenirea infracțiunilor și contravențiilor, dirijarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea unor eventuale incendii, potrivit competențelor legale ale instituțiilor din care fac parte.

Fermierii botoșăneni au mai organizat un protest pe 4 martie, nemulțumiti că nu au fost incluse în buget sumele pentru despăgibiri în urma secetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *