Un număr de 25.309 de botoșăneni s-au vaccinat anti COVID cu prima doză, iar dintre acestia 14.090 au primit rapelul. Directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani, medicul Monica Adăscăliței, a declarat marți, într-o conferință de presă, că la nivelul judeţului Botoşani au fost aduse în total 44.107 doze de vaccin, din care 32.386 Pfizer, 7.560 Moderna şi 4.160 AstraZeneca. Dozele de Pfizer şi Moderna au fost folosite în totalitate.
”Avem pacienți care au fost proramați în platformă și erau pe AstraZeneca și au refuzat. Au făcut solicitare pentru a schimba vaccinul pentr Pfizer. În momentul de față nu avem legislația ca persoana să își poate alege vaccinul, dar, în funcție de solicitări și faptul că am avut dozele necesare pentru județul Botoșani, am reușit să vaccinăm și persoanele care au cerut expres un anumit vaccin. Mai întâi au fost vaccinate persoanele programate, după care cei de pe lista suplimentară”; a precizat directorul DSP Botoșani.