Valeriu Iftime, sancționat cu 6.000 lei de Comisia de Disciplină a FRF

Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal l-a sancţionat, luni, pe finanţatorul clubului FC Botoşani, Valeriu Iftime, cu avertisment şi o penalitate sportivă de 6.000 de lei pentru comportare jignitoare, calomnioasă şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului în urma unei sesizări a Comisiei Centrale a Arbitrilor.

„Comisia admite sesizarea. În temeiul art. 12 şi 14 bis raportat la art. 52.2.b din RD al FRF sancţionarea pârâtului Valeriu Iftime cu avertisment şi penalitate sportivă de 6.000 lei”, se arată în soluţia comisiei publicată pe site-ul oficial al FRF.

Iftime s-a arătat de mai multe ori nemulţumit de arbitri, el considerând că echipa sa a fost dezavantajată. După meciul FC Botoşani – Universitatea Craiova, scor 0-1, din optimile de finală ale Cupei României, finanţatorul grupării moldovene a declarat că a fost învins de „sistem”, făcând referire la CCA.

Fotbalistul echipei Chindia Târgovişte, Daniel Popa, a fost sancţionat la rândul său de Comisia de Disciplină cu avertisment şi penalitate sportivă de 5.000 de lei tot în urma unei sesizări a Comisiei Centrale a Arbitrilor. Membrii comisiei au încadrat criticile aduse arbitrilor de jucător după meciul Gaz Metan Mediaş – Chindia Târgovişte, scor 1-0, în etapa a 22-a a Ligii I, la „comportament jignitor” şi „prejudicierea imaginii fotbalului”.
De asemenea, tot pentru critici aduse arbitrilor în mass-media, preşedintele grupării Chindia Târgovişte, Marcel Ghergu, a fost sancţionat cu avertisment.

Sursa: Agerpres

2 thoughts on “Valeriu Iftime, sancționat cu 6.000 lei de Comisia de Disciplină a FRF

  1. O magarie rar intalnita! Deci un investitor face unelle observatii NORMALE iar ANORMALII DE SUS isi vad linistiti de Gratarul de acasa.Vreau sa vad o implicare personala a uni Mare de SUS,ca a facut mai Mult decat Iftimie.Cati bani Castiga si cu ce se ocupa fiecare Membru Al Federatiei.De ce trebuiesc atatia obsrvatori care degeaba vin,numai sa ia bani?De de… Sefu raspunde,ca altfel…urmeaza si alte intrbari…

  2. Daca si asta se cheama arbitraj corect in Liga 1 hai sa ne decapitam cu totii! Sant strigatoare la cer ! Culmea. Un roman nu putea f in fruntea arbitrilor? Cine a adus o asemenea epava si pe cati bani?Daca nu imi raspundeti,veti fi raspunzatori pt.urmatoarele,cu documente.Asa ca Ziceti asi un Sef

    din afar sa le arate cum sa fie in functie de cum se anunta la…..A(n)tena. Rusine Nationala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *