Alexandru Rafila a anunțat când vom putea reveni la normalitate

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, este de părere că valul trei va mai dura aproximativ 45 de zile, iar o revenire la o viață normală ar putea avea loc începând din toamna acestui an. Potrivit lui Alexandru Rafila, românii trebuie să meargă în continuare să se vaccineze pentru a reuși în septembrie, octombrie, reducerea numărului de infectări. Însă, capacitatea de vaccinare trebuie să ajungă la cel puțin 100.000 de persoane pe zi, inclusiv sâmbăta şi duminica.

Eu cred că această evoluţie nefavorabilă a numărului de cazuri, a suprasolicitării secţiilor medicale şi aşa mai departe va mai dura circa 45 de zile, aşa zisul al treilea val, iar o soluţie legată de revenirea la o viaţă normală o putem obţine în toamnă, la sfârşitul lunii septembrie, octombrie, dacă campania de vaccinare va continua să funcţioneze bine din două puncte de vedere: primul, creşterea capacităţii de vaccinare la minim 100.000 de persoane pe zi inclusiv sâmbăta şi duminica (…) şi al doilea să avem aderenţa la vaccinare, pentru că e un pericol evident dacă oamenii vor fi prost informaţi, minţiţi, tensionaţi şi aşa mai departe, există acest risc al lipsei de aderenţă la vaccinare, adică degeaba ai vaccin dacă oamenii nu se vaccinează”, a declarat Alexandru Rafila într-o intervenție la Prima TV.

Sursa:antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *