Botoșăneanca de la Ministerul Muncii, amendată pentru că nu a purtat mască de protecţie

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a fost amendată cu 500 de lei după ce a fost fotografiată fără mască la o acțiune de împădurire. Poliția din Sibiu s-a „sesizat din oficiu” și a amendat aproape toate persoanele care se aflau cu botoșăneanca Raluca Turcan în bena camionetei.

În urma apariției în mediul on-line a unor imagini în care sunt înfățișate mai multe persoane care nu poartă masca de protecție în timp ce se află în bena unui autovehicul, polițiștii sibieni s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor efectuate au fost identificate 6 persoane de sex feminin, care au fost sancționate contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020. Polițiștii au reținut că la data de 27 martie 2021, aflându-se în bena unui autoturism, respectivele persoane nu au purtat masca de protecție individuală, nerespectând astfel măsurile de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor în contextul stării de alertă instituită la nivel național pe linia prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 lei in conformitate cu art. 65 lit. h din Legea 55/2020”, se arată într-un comunicat al Poliției Sibiu.

În imaginile la care face referire poliția, Raluca Turcan apare alături de alte șase femei și un copil în bena unei camionete cu care au mers la plantat copaci. Una dintre femei stă cu spatele la fotograf și are fața mascată de mâna altei femei, însă toți ceilalți ocupanți stau cu fața la poză.

După apariția pozelor în spațiul public, Raluca Turcan a cerut să fie amendată pentru nepurtarea măștii, iar premierul Florin Cîțu a sunat-o sa-i ceară să plătească amenda, deși încă nu primise niciuna.

Sursa: Digi 24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *