Simularea examenului de Bacalaureat: 34,30% dintre elevii botoșăneni au medii peste 6. O singură medie de 10

Doar 34,30% dintre elevii de clasa XII-a au reușit să obțină note mai mari de 6 la simularea examenului de Bacalaureat, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Potrovit sursei citate, un singur elev a obținut media 10.

Rezultatele din acest an școlar, susțin reprezentanții IȘJ Botoșani, sunt apropiate de cele obținute de elevi la simularea Examenului Național de Bacalaureat din 2019, când procentul a fost de 37,24%.

Rezultatele au fost aduse la cunoștința elevilor și părinților de către profesorii de la clasă, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare. Rezultatele obținute de elevi la simularea examenului național de bacalaureat nu sunt publice. La solicitarea elevilor și/sau a părinților notele vor putea fi trecute în catalog. Rezultatele obținute se vor analiza, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare”; a declarat Ana Maria Loghin, purtătorul de cuvânt al IȘJ.

Ratele de promovare pe discipline, la nivelul județului Botoșani, înregistrate de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele simulării Examenului de Bacalaureat Național, sesiunea martie 2021, sunt următoarele:

  • Proba E. a) – Limba și literatura română – procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 66,07%.
  • 7 elevi au obținut nota 10.
  • Proba E. c) – Proba obligatorie a profilului – procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 44,01%.
  • 28 de elevi au obținut nota 10.
  • Proba E. d) – Proba la alegere a profilului – procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 63,28%.
  • 36 de elevi au obținut nota 10.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *