Situaţie fără precedent la Botoşani! Sediul unui partid, scos la vânzare de un executor judecătoresc

Situaţie fără precedent în lumea politică din Botoşani. Sediul unui partid a fost scos la vânzare de un executor judecătoresc. Este vorba de sediul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, amplasat lângă Biblioteca Judeţeană.

Frumoasa clădire de pe strada 1 Decembrie, nr. 13, a fost scoasă, miercuri, la o licitaţie publică organizată de executorul judecătoresc Sînziana Secrieru, pe fondul unor datorii pe care partidul le are către Ştefan Ilaş din Bucecea, Ioan Ciotîr sau Iulian Varzari, persoane care au făcut parte din conducerea organizaţiei din Botoşani a PNŢCD.

Sediul PNŢCD, care este format din şase camere, hol şi baie, are un preţ de pornire a licitaţiei de 17.800 de euro.

Terenul pe care este construită clădirea este un teren concesionat de la municipalitate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *