FOTO Instalație de ultimă generație achiziționată pentru depozitul ecologic de la Stăuceni

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Stăuceni dispune de o nouă staţie de tratare a levigatului prin osmoză inversă în două trepte.   Noua instalație va avea o capacitate de tratare a levigatului de 150 mc/zi și va funcţiona împreună cu staţia existentă. Ea poate funcţiona şi independent, asigurând tratarea levigatului şi în perioadele în care staţia actuală este în revizie sau reparaţii, informează Consiliul Județean printr-un comunicat de presă. Timp de trei luni, personalul operatorului depozitului CMID Stăuceni, asistat de proiectant şi de furnizorul de tehnologie, va efectua testele de fiabilitate, întreţinere şi operare.

   „Cu toții dorim să trăim într-un mediu mai curat și de aceea susțin orice inițiativă în acest domeniu, iar în ultima perioadă CMID Stăuceni a fost printre preocupările majore ale conducerii și specialiștilor Consiliului Județean. Valoarea  investiției depășește jumătate de milion de euro și va fi suportată de către operator, iar la finalul contractului aceasta va intra în proprietatea județului Botoșani”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

  Scopul acestei investiţii este de a asigura o capacitate suficientă de tratare a levigatului produs de deşeurile din celula 1 a depozitului ecologic de la CMID Stăuceni, dar și cel care va rezulta din exploatarea celulei 2, atunci când aceasta va intra în exploatare, reducând riscul poluărilor accidentale prin deversări necontrolate în afara depozitului, se mai arată în informarea CJ.

Staţia de tratare a levigatului prin osmoză inversă nu este singura investiție de la depozitul ecologic de la Stăuceni. Consiliul Județean Botoșani a demarat achiziționarea unui echipament de monitorizare a contaminării radioactive a deșeurilor. De asemenea, s-a încheiat un parteneriat cu Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea obținerii finanțării și implementării proiectului de achiziționare centralizată a unei instalații de tratare mecano-biologică (TMB) cu digestie anaerobă și a uneia de digestie anaerobă pentru biodeșeuri colectate separat.

„Toate aceste eforturi sunt necesare pentru ca depozitul de deșeuri de la Stăuceni să devină performant. Prin punerea în funcțiune a acestor instalații, deșeurile mari vor putea fi selectate mai ușor, în timp ce volumul celor mici, în urma digestiei anaerobe, va scădea cu 60%-65%”, a mai declarat Doina Federovici, subliniind că „este momentul unei schimbări fundamentale în stilul nostru de viață, în sensul să colectăm selectiv deșeurile pe care le generăm, astfel încât să plătim mai puțin, dar și să lăsăm o amprentă cât mai puțin vizibilă asupra naturii”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *