Poliția Animalelor, funcțională și la Botoșani. Cine a fost numit la conducere

Poliția Animalelor devine funcțională la Botoșani, începând de pe 25 martie. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, joi vor avea loc numirile în funcții ale persoanelor care au trecut de concursul organizat în acest sens. Este vorba de trei agenți și doi ofițeri specialiști, medici veterinari. Întrucât postul de ofițer nu a fost ocupat, IPJ a reluat concursul, susține Delia Nenișcu purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean. Drept urmare, a fost împuternicit șef al Biroului pentru Protecția Animalelor Botoșani cms. șef Bogdan Zahariuc. Biroul va funcționa în sediul IPJ Botoșani.

Noua structură ar urma să sancționeze orice cruzime față de necuvântătoare. Polițiștii vor avea dreptul să intervină în forță, inclusiv la domiciliul stăpânilor de animale, dacă acestea sunt maltratate. Ba mai mult, pot fi confiscate și duse în adăposturi special înființate, iar ulterior, date spre adopție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *