Continuă imunizarea cu vaccinul AstraZeneca, la Botoșani. Directorul DSP: Nu am avut complicații în ultimele zile

140 de persoane s-au imunizat cu vacinul Astra Zeneca, în ultimele patru zile, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, medicul Monica Adăscăliței, directorul Direcției de Sănătate Publică Botoșani.

Sunt persoane care au fost programate la vaccin, dar și persoane care au solicitat vaccinarea cu acest vaccin. Nu am avut complicații în ultimele zile raportate post vaccinare cu vaccinul AstraZeneca, doar reacții adverse clasice post vaccinare”, a precizat Monica Adăscăliței.

De altfel, luni, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat că în România va continua campania de imunizare cu toate vaccinurile împotriva COVID-19 autorizate în momentul de faţă la nivel european

În urma analizării rapoartelor de reacţii adverse înregistrate în România, a motivării deciziilor celorlalte ţări, a evenimentelor raportate la nivel internaţional, dar şi a recomandărilor autorităţii de reglementare de la nivel european, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), reprezentanţii din cadrul instituţiilor mai sus menţionate au decis continuarea campaniei de vaccinare în România cu toate vaccinurile împotriva COVID-19 autorizate în momentul de faţă la nivel european”, se precizează în comunicatul CNCAV.

Directorul DSP susține că în județ cererea cea mai mare pentru imunizarea anti COVID este pe zona Darabani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *