Crimă! Un bărbat și-a ucis mama pentru că l-a certat că ascultă muzică la volum mare

Un bărbat din judeţul Constanţa a fost reţinut după ce şi-a ucis mama, în vârstă de 92 de ani, deoarece femeia i-a reproşat că asculta muzica la un volum prea mare. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pe data de 11 martie, procurorii au reţinut un bărbat pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii  de violenţă în familie în forma omorului.

“În jurul datei de 07 martie 2021, în cursul nopţii, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în locuinţa comună din localitatea Cogealac, în urma unui conflict spontan, generat de nemulţumirea victimei că fiul ei asculta muzică la un volum tare, deşi ora era târzie, inculpatul i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele mamei sale, în vârstă de 92 de ani, astfel încât i-a provocat leziuni traumatice grave, constând în hemoragie şi contuzii meningo-cerebrale, fracturi ale oaselor nasului şi multiple fracturi costale, ce au condus la decesul acesteia, survenit la data de 11 martie 2021 în spital“, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează  că bărbatul a chemat ambulanţa abia atunci când starea de sănătate a mamei sale s-a înrăutăţit.
“Din propria declaraţie a inculpatului a rezultat că, deşi victima suferise leziuni grave, el a  încercat să îi acorde ajutor medical la domiciliu, prin aplicarea de bandaje pe rănile sângerânde, cu scopul de a încerca să ascundă comiterea infracţiunii şi abia când starea de sănătate a victimei s-a înrăutăţit a rugat un vecin să cheme ambulanţa şi nici măcar personalului medical nu i-a destăinuit modul în care mama sa suferise vătămările”, a mai precizat Parchetul Tribunalului Constanţa.
Bărbatul va fi prezentat vineri,  instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Sursa:news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com