FOTO! Țigări de contrabandă descoperite de polițiștii de frontieră botoșăneni într-un microbuz. Șoferul amendat cu 7.000 lei

11 martie 2021

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, ascunse într-un microbuz, 25.000 ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 6.100 de lei, pe care un cetăţean moldovean a încercat să le introducă în țară, cu  scopul comercializării pe piața neagră, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Miercuri, în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, B.V, cetăţean moldovean, în vârstă de 34 de ani, într-un microbuz înmatriculat în România, cursă regulată Chişinău-Suceava.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, iar echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, sub scaunele pasagerilor şi în podeaua microbuzului, cantitatea de 25.000 de ţigarete (1.250 de pachete), cu timbru de acciză R. Moldova”, a spus Răcnea.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării, în vederea continuării cercetărilor, a întregii cantități de bunuri descoperite, în valoare totală de aproximativ 6.100 de lei, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000  de lei. Totodată, a fost aplicată măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de cinci ani.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia