Preotul din Botoșani care a învins coronavirusul se întoarce în mijlocul enoriașilor după trei luni de spitalizare

Părintele Ionică” va reveni în mijlocul enoriașilor. După o absență de trei luni, însemnând spitalizare, tratament și recuperare, preotul Ioan Alupoaiei de la Parohia Izvorul Tămăduirii Botoșani, va sluji în biserica parohială.

„În tot acest timp, credincioșii i-au simțit profund lipsa și s-au rugat pentru sănătatea și întoarcerea sfinției sale”, spun reprezentanții bisericii.

La jumătatea lunii decembrie 2020, părintele Ioan a fost internat la Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” (Spitalul de contagioase) cu afecțiuni pulmonare severe. După mai bine de o lună de spitalizare, a urmat tratament la domiciliu, apoi proceduri de recuperare la Clinica Nera din județul Caraș-Severin. Acum, starea lui de sănătate este bună și drept urmare, duminică, 14 martie 2021, va sluji Sfânta Liturghie. De asemenea, se va ruga pentru sănătatea celor suferinzi și va citi rugăciuni la începutul Postului Mare.

Părintele paroh, Ioan Alupoaiei mulțumește tuturor celor care s-au rugat pentru el, preoților slujitori care au oficiat Sfintele slujbe și celor care au contribuit la buna desfășurare a activităților în această perioadă. Viața și sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, iar noi avem datoria să le păstrăm”, transmite Consiliul Parohial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *