Eveniment istoric: 15 chirurgi din 13 țări au operat cu ajutorul tehnologiei HoloLens. Printre aceștia, și un medic din Botoșani

operatie, interventie chirurgicala, stiri, botosani, mediciMedicina are de-acum un ajutor de nădejde: realitatea augmentată mixtă. Presupune o îmbinare de elemente virtuale şi reale, cu rezultatele sunt absolut spectaculoase și, mai presus de orice, dătătoare de speranţă.

Totul pleacă de la inovaţia Microsoft, botezată HoloLens.

Suntem la cea de-a doua iteraţie, însă pasul pe care l-au făcut producătorii e colosal. Au avut curajul de a testa ochelarii în timp real, în cadrul unui maraton chirurgical global. Au participat medici din 13 țări. Printre ei – cum se putea altfel?! – şi un român.

60 de specialiști din industria medicală internațională au asistat, în timp real, la un eveniment global despre care vom citi cu siguranță în cărțile de medicină. Timp de 24 de ore, 15 chirurgi din 13 țări diferite au realizat mai multe intervenții ortopedice, cu ajutorul tehnologiei HoloLens 2.

Transmisia a fost făcută din Franța, iar procesul a fost coordonat de un profesor care, în decembrie 2017, a efectuat și prima intervenție chirugicală cu ajutorul realității mixte.

Prof. dr. Thomas Gregory: ”Este ca și cum ai avea ochi augumentați, care îți permit ca gesturile tale să fie mult mai precise, dar și asistentele chirurgicale beneficiază de ajutorul acestui sistem. Pot vedea în timp real detaliile intervenției și își dau seama care sunt instrumentele de care are nevoie medicul, iar astfel suntem mult mai eficienți”.

Statele Unite ale Americii, India, Africa de Sud, Ucraina, Germania sau Belgia sunt doar câteva dintre țările în care s-au desfășurat cele 13 intervenții chirurgicale. Printre cei implicați se numără și un român.

Ronald Tabaksblat, reprezentant companie: ”Scopul nostru este să-i ajutăm pe medici să facă proceduri mai bune, să-i ajutăm să inoveze. Prin HoloLens putem creea o experiență cu totul nouă. O experiență de lucru care este construită în jurul nevoilor pe care le are chirurgul.”

Jean Florin Ciornohac e din Botoșani. A făcut medicina la Iași, iar, în 2009, a plecat cu bursă la Liege, în Belgia. În prezent, lucrează ca specialist într-un centru important din această țară, pe care a și reprezentat-o la eveniment.

Jean Florin Ciornohac: ”A fost un moment unic în care lumea reală s-a întâlnit cu lumea virtuală a blocului operator. Avantajele sunt multiple. Poate cel mai important este faptul că asigurăm o securitate pentru pacienți, iar acest lucru este obținut prin standardizarea intervenției chirurgicale și diminuarea erorilor umane.”

Ochelarii Hololens au un sistem ”dual-camera”, care permit filmarea pacientului în timp real, dar și reproducerea scheletului sub forma unei holograme… direct în raza vizuală a utilizatorului.

Prin HoloLens, Microsoft a adus în viața noastră hologramele. Deocamdată, prin intermediul unui accesoriu voluminos. Deocamdată. Să ne gândim, totuși, că este un sistem complet independent, nu ai nevoie de cabluri sau alte conexiuni.

Produsul companiei lui Bill Gates a revoluționat și modul în care interacționăm cu calculatoarele. Ni se desfășoară sub ochi o realitate mixtă, în care virtualul se suprapune cu realul. Magia este că putem controla totul …cum vrem. Prin mișcări ale capului, comenzi vocale sau gesturi simple ale mâinilor.

Ochelarii HoloLens 2 sunt folosiți în construcții, HoReCa, design interior, retail, aviație, dar mai ales în industria auto.

Trebuie doar să-mi pun ochelarii și am acces imediat la un suport. Îmi pot da indicații în timp ce eu mă uit la motor. Pot încercui, trage linii. Totul este la îndemâna mea. Pot parcurge vehiculul în timp real. Totul este foarte intuitiv. Totul este posibil cu sprijinul instrumentelor din sistemul Dynamics 365 Remote Assist – care facilitează colaborările în timp real, din orice colț al lumii.

Nu orice companie își permite, însă, să investească până la 4.500 de dolari într-o singură pereche de ochelari. Spectaculoasa tehnologie este încă într-o fază incipientă. Imaginați-vă ce vom putea face peste 20 de ani, dacă acum efectuăm operații asistate de la distanță prin intermediul realității augmentate.

Vom putea, fără îndoială, să optimizăm procesele în industriile care susțin economia globală.

Sursa: Stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *