Mașină urmărită aproape 5 kilometri pe un drum din județul Botoșani, după ce nu a oprit la semnal. Acțiunea, finalizată cu amendă și dosar penal

politie rutiera radarUrmărire ca în filme pe un drum din județul Botoșani. Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Frumușica  au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe drumul comunal DC 46, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximată 4,5 kilometri, reușind blocarea sa în trafic pe un drum secundar.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 25 de ani din comuna Frumușica, precum și faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea avea numerele de înmatriculare expirate din anul 2018.

 ”Mai mult de atât, conducătorul auto avea o alcoolemie de 0,41 mg/l în aerul expirat și figura în bazele de date ca fiind în carantină la domiciliu din data de 02 martie a.c. De asemenea, tânărul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei la domiciliu”, se arată în informarea IPJ Botoșani.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *