FOTO Accident! Un botoșănean cu un Audi Q7 i-a tăiat calea unui alt autoturism și l-a proiectat într-un copac

Un accident rutier produs de un șofer din Botoșani a avut loc, miercuri, în cartierul Nicolina din municipiul Iași. Accidentul rutier s-a produs pe fondul neacordării de prioritate și neasigurării la schimbarea direcției de mers. Astfel, autorurismul marca Audi Q7 având numărul de înmatriculare de Botoşani se afla pe a doua bandă, a vrut să facă dreapta tăindu-i calea autoturismului marca Audi A3 şi l-a proiectat într-un copac.

În urma coliziunii un pieton care se afla în traversare pe trecerea de pietoni a fost lovit de unul dintre autovehicule, fiind singura victimă. Momentan nu se cunoaste starea victimei, potrivit bzi.ro.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj medical și polițiștii rutieri. Autoritățile ieșene vor efectua cercetări amănunține pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi prin 112 despre un accident soldat cu victime omeneşti care a avut loc pe raza municipiului Iaşi. În eveniment au fost implicate doua autovehicule, fiind acroşat şi un pieton. Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind zero. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iaşi.

Foto: captura video bzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *